Internetul, mai important pentru moldoveni decât reţeaua de canalizare. Datele uimitoare ale statisticilor
Avem computere conectate la internet, dar suntem cu toaleta în curte. Numărul moldovenilor care au acces la sistem de canalizare este de aproape trei ori mai mic decât al celor care au acces la internet. Potrivit datelor oficiale, 60 la sută din populaţie este conectată la reţeaua globală şi doar 20 - la canalizare.
În satul Corlăteni, raionul Râşcani, nu există sistem de canalizare şi nici nu va fi construit în următorii ani, din lipsă de bani. În schimb, internet au 630 de gospodării, practic fiecare a treia gospodărie, anunţă secretatul Consiliului local din Corlăteni, Pavel Dumbrăveanu.
"Folosesc internetul pentru a afla mai multe ştiri, noutăţi despre rude, colegi pe care nu i-am văzut de mult timp. Prin Skype vorbim pentru că e mult mai ieftin"
Atunci când trebuie să aleagă între sistem de canalizare sau internet, părerile oamenilor diferă. Iată ce spun aceştia:
"Omul când îşi face casă, mai întâi îşi face toaletă şi baie, unde să se spele. Aşa este logic, trebuie mai întâi canalizare."
"E foarte straniu, e clar că sistemul de canalizare trebuie în primul rând, dar şi internetul trebuie."
"Trebuie să fie canalizare pentru cei care stau la bloc, dar pentru cei care au casă pe pâmânt nu e obligatoriu. Dar internet trebuie, eu am şi îl folosim, pentru că rudele sunt peste hotare."
Datele oficiale arată că mai mult de jumătate dintre moldoveni au acces la Internet, adică aproape 1 milion 900 de mii de persoane. În acelaşi timp, doar 760 de mii de moldoveni au acces la servicii de canalizare.
"Aş spune că este chiar o ruşine, de multe ori te uiţi că este un veceu vai de dânsul, dar au internet", a constatat o femeie.
- Accesul la internet este mai important decât somnul şi mâncarea, potrivit unui studiu
- Sistemul de canalizare din Chişinău este învechit şi ineficient, iar pentru renovare este nevoie de sute de milioane de lei
- Locuitorii unei străzi din Durleşti, nevoiţi să suporte un miros insuportabil. Responsabilii nu s-au grăbit să ia măsuri