Procurorii fac lumină în cazul accidentului cu implicarea lui Garaba şi Munteanu: primul - în spital, al doilea - în arest. PG şi MAI au creat grup comun de anchetă
Procurorii confirmă informaţiile apărute în presă precum că automobilul condus de șeful Consiliului Procurorilor, Iurie Garaba, a fost implicat într-un accident rutier. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută astăzi de către procurorii Eugen Bordos şi Elena Neaga, procurori din cadrul Procuraturii sectorului Buiucani, cei doi au menţionat că accidentul a avut loc pe strada Calea Ieşilor din capitală, pe data de 30 iulie 2013, în jurul orei 8:30.
Pe marginea acestui caz a fost creat un grup de urmărire penală, în componenţa căruia a fost inclus şeful Secţiei de urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Buiucani, doi ofiţeri de urmărire penală din cadrul Secţiei urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Buiucani şi procurorul care conduce urmărirea penală, Eugen Bordos.
Potrivit lui Bordos, pe 30 iulie, în jurul orei 8:30, cetăţeanul Gheorghe Munteanu, deplasându-se pe strada Calea Ieşilor, ignorând regulile de circulaţie, a tamponat automobilul cetăţeanului Iurie Garaba, în care se aflau şi membrii familiei acestuia.
"După tamponare automobilele s-au oprit. Gheorghe Munteanu l-a agresat pe Iurie Garaba. În urma agresiunii, cetăţeanul Iurie Garaba a fost internat la Spitalul de Urgenţă. La internare medicii l-au diagnosticat pe pacient cu traumatism facial, traumă cranio-cerebrelă şi fractura piramidei nazale cu deplasarea pronunţată", a menţionat procurorul care conduce urmărirea penală.
Potrivit sursei, pe data de 31 iulie, Garaba a suferit o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală, care a durat 40 de minute.
Procurorul Elena Neaga a menţionat că în acest caz au fost audiaţi doi martori din partea cetăţeanului Munteanu Gheorghe. Aceştia au fost audiaţi de două ori, deoarece au făcut declaraţii contradictorii. Mai mult, au fost audiaţi şi martorii părţii vătămate, care şi ei au alte declaraţii.
"A fost înaintat demersul în adresa judecătorului de instrucţie al judecătoriei sectorului Buiucani. Au fost mai multe momente indicate în demersul dat. A fost indicată influenţarea martorilor, distrugerea probelor, eschivarea de la urmărirea penală. S-a solicitat emiterea unui mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele lui Gheorghe Munteanu. Judecătorul de instrucţie a acceptat o parte din circumstanţe, pe altele le-a respins. Din acest motiv a fost eliberat mandat de 20 de zile. Au fost dispuse mai multe expertize judiciare în urma cărora va fi luată o decizie", a încheiat Eugen Bordos, procurorul care conduce urmărirea penală.
- Maşina preşedintelui raionului Soroca, implicată într-un accident rutier. "Persoanele aflate în automobil erau în stare de ebrietate"
- (FOTO) O maşină a Inspectoratului Naţional de Patrulare, făcută zob într-o intersecţie din capitală
- (VIDEO) O altă maşină a Poliţiei, făcută zob în capitală. "Au inclus girofarul cu puţin timp înainte de accident"