Pe 3 şi 4 decembrie, la Chişinău se va desfăşura ediţia a V-a a concursului "Potcoava de aur"
Două spectacole de muzică uşoară şi folclorică se vor desfăşura în cadrul concursului "Potcoava de aur 2010". La cea de a cincea ediţie a evenimentului vor participa aproape 50 de interpreţi autohtoni şi numai cinci, cei mai buni artişti ai anului, vor primi premiul cel mare.
În prima zi a concursului, la 3 decembrie, pe scena Palatului Naţional vor evolua mai mulţi interpreţi, printre care Zinaida Julea, Nicolae Glib şi Valentina Cojocaru. Iar la 4 decembrie spectatorii vor avea posibilitatea să-i admire pe Anişoara Puică, Olia Tira, Indiana, formaţia Akord şi mulţi alţi interpreţi de muzică uşoară.
Organizatorii promit, de asemenea, un show excepţional, pe o scenă grandioasă cu participarea oaspeţilor din România precum Pepe şi Laura Lavric.
Cine va primi Trofeul "Potcoava de aur" vor decide ascultătorii şi echipa Radio Noroc. Concursul de muzică "Potcoava de Aur" este organizat din anul 2006. Scopul acestuia este de a promova interpreţii autohtoni şi muzica de estradă live.