Puţin peste două mii 900 de lei. Acesta a fost salariul mediu lunar pe economia naţională, în primele zece luni ale acestui an. Chiar dacă este cu aproape 8 la sută mai mare decât în anul 2009, din cauza inflaţiei, retribuţia medie lunară a rămas la nivelul celei din anul trecut.
Potrivit datelor Biroul Naţional de Statistică, salariul mediu lunar pe economia naţională constituie 2957 de lei. Cel mai prost plătiţi sunt agricultorii. Câştigul lor mediu lunar nu a depăşit 1503 de lei.
Lefuri mai mici de media pe economie primesc şi profesorii - până la 2350 de lei. Şi medicii au beneficiat de un salariu mai mic de 2900 de lei. Mai bine câştigă angajaţii sectorului financiar, cu o retribuţie medie de peste 6000 de lei.