Toyota va deveni primul constructor auto care trece de 10 milioane de maşini produse într-un an
Anul 2013 va aduce doborârea recordului de producţie anuală a unui constructor auto. Toyota va trece în premieră mondială de 10 milioane de maşini produse în doar 12 luni la nivel mondial, notează promotor.ro.
Toyota va atinge în 2013 una dintre cele mai interesante borne ale industriei auto: producţia a 10.000.000 de maşini într-un singur an. Conform publicaţiei economice Bloomberg, care citează surse din interiorul constructorul japonez, japonezii vor deveni astfel primul producător auto care va depăşi acest punct de producţie, fabricile Toyota din toată lumea urmând să asambleze 10.1 milioane de maşini în acest an.
Foarte interesant este faptul că prognoza anterioară fusese de 9.9 milioane de unităţi, japonezii reglându-şi ţintele pentru acest an după analiza vânzărilor din primele şase luni ale lui 2013. "Noua ţintă ilustrează revenirea unei companii care a trecut în ultimii patru ani prin celebra criză a recall-urilor, prin problemele legate de întărirea yen-ului japonez şi prin cunoscutul dezastru natural care a afectat Japonia în 2011", notează Bloomberg, care anunţă că profitul anual Toyota va creşte cu 74%, până la 17 miliarde de dolari. reglarea ţintei producţiei vine pe fondul lansării noii generaţii Corolla, modelul-simbol al producătorului asiatic, care în acest an revine pe piaţă împreună cu a 11-a sa generaţie.
Conform analiştilor IHS Automotive, producţia celor de la Toyota se va menţine la o valoare superioară bornei de 10 milioane de unităţi şi în următorii ani, în timp ce al doilea producător care va atinge această cifră "în următorii ani" va fi Grupul Volkswagen.