Partidele mici şi candidaţii independenţi au intuit că nu vor avea acces în viitorul Legislativ
Partidele mici şi candidaţii independenţi au intuit din timp că nu vor avea acces în viitorul Legislativ. Cu toate acestea, ei spun că alegerile din 28 noiembrie au fost un exerciţiu bun pentru cariera lor politică.
Preşedintele partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, susţine că parlamentarele din 28 noiembrie nu au fost corecte şi democratice.
Alianţa Moldova Noastră este singurul partid din Alinanţa pentru integrare Europeană care nu va accede în viitorul Parlament. Membrul formaţiunii, Leonid Bujor, a recunoscut că actualul scrutin a fost un eşec pentru AMN.
Candidatul independent Victor Stepaniuc a anticipat că nu va trece pragul electoral.
La alegerile din 28 noiembrie, Alianţa Moldova Noastră a obţinut puţin peste două la sută din voturi, iar PNL – mai puţin de un procent. Candidatul independent Victor Stepaniuc a reuşit să acumuleze aproximativ o mie din voturile moldovenilor.