Gabriel Stati este pe ultimul loc într-un top al eficienţei cheltuirii banilor în campania electorală
Mulţi bani, puţine voturi. Li s-a întâmplat câtorva dintre candidaţii intraţi în cursa electorală pentru parlamentare. Este şi cazul lui Gabriel Stati, pe care campania l-a cam ars la buzunar. A plătit peste două milioane de lei şi a obţinut mai puţin de jumătate de procent din voturile exprimate. Cu alte cuvinte, Stati a cheltuit peste 250 de lei pe un vot, sumă care îl plasează pe ultimul loc într-un top al eficienţei cheltuirii banilor.
Gabriel Stati s-a lansat în campanie promiţând că va fi vocea poporului în Parlament.
Atâta doar că vocea miliardarului nu s-a prea auzit în campanie. Stati a împânzit oraşul cu afişe. Spoturile lui s-au regăsit la televiziuni şi pe internet, iar la dezbateri electorale a trimis reprezentanţi. La capitolul apariţii în public putem marca însă o singură conferinţă de presă.
Stati s-a prezentat în faţa electoratului ca om de afaceri. La final de campanie însă se dovedeşte că politica a fost o afacere păguboasă pentru Stati.
Cu cheltuieli, declarate oficial, de peste două milioane de lei, Gabriel Stati a obţinut puţin peste opt mii de voturi, care nu i-au permis să acceadă în Legislativ. Astfel, vocea tinerilor în Parlament, care nu a fost auzită la nicio dezbatere electorală, nu va fi auzită nici de acum înainte. Sigur nu în Parlament. Stati nu se lasă însă cu una cu două, promite să pună bazele unei mişcări social-politice a tinerilor, cu care să pornească din nou în lupta de cucerire a Parlamentului. Probabil, peste 4 ani.