Miracolul economic al guvernului Merkel, o minciună. Nemții o duc mai rău decât grecii
Obișnuim să credem că nemții câștigă întotdeauna, fiind cei mai puternici din Uniunea Europeană. Aproape întotdeauna. Economia lor este una de succes, în timp ce alți actori importanți, în special Franța, sunt în declin. Dar aflăm că cetățeanul de rând o duce mai rău decât francezii, spaniolii sau chiar grecii, relatează DcNews.ro.
Un studiu economic realizat de Bundesbank, Banca Centrală Germană, sugerează faptul că, în timp ce valoarea netă medie a unei gospodării este de aproximativ 50 de mii de euro în Germania, în Grecia este peste 100 de mii, în Spania peste 180 de mii, iar în Cipru peste 260 de mii de euro.
Un german de rând nu o duce mai bine decât un grec
Aproximativ 10% dintre gospodăriile de top dețin 60% din bogăția Germaniei, ceea ce se traduce prin faptul că un german de rând nu o duce neapărat mai bine decât un european obișnuit, nici măcar mai bine decât cei din țările cu probleme economice grave.
Explicația se regăsește și în deținerea de proprietăți: 44% dintre nemți dețin o casă sau un apartament, comparativ cu francezii, care sunt proprietari într-un procent de 58%, italienii – 68% sau spaniolii – 83%.
Dacă ne uităm la procentul din PIB pe cap de locuitor, Germania este în fața Portugaliei, Greciei, Ciprului, Spaniei și Italiei. Procentul este de 203%, depășit doar de Belgia, Luxembourg și Marea Britanie. Prin comparație, România se află, alături de Bulgaria, la capătul clasamentului, cu 29%.
O economie bazată pe exporturi
Când vine vorba despre consum, situația este și mai surprinzătoare. Avantajele generate de succesul exporturilor nu s-au resimțit asupra muncitorilor nemți. Din 1999, veniturile lor au crescut cu 23%, comparativ cu 39% în Franța sau 48% în Marea Britanie.
Consumul generat de economia din Germania este foarte scăzut. S-au axat pe exporturi, operate cu o rată de schimb subevaluată, deci, importurile sunt mai scumpe. Importurile mai ieftine ar fi încurajat un consum mai mare, ceea ce ar fi generat o economie mai balansată, spune analistul economic britanic Roger Bootle.
Afaceri proaste
"Germania a vândut numeroase automobile Mercedes și BMW, ceea ce face ca cifrele de export să arate bine. Dar grecii nu pot să le plătească. Deci Germania a "împrumutat" Grecia, ceea ce nu garantează că își va primi banii înapoi. Nu mi se pare o afacere bună", a spus Roger Bootle.