Novak Djokovic s-a dat în spectacol, după ce s-a calificat în turul trei al turneului de la Montreal (VIDEO)
Novak Djokovic s-a calificat în turul trei al turneului de tenis de la Montreal. Liderul mondial l-a învins în două seturi pe germanul Florian Mayer cu 6-2 şi 6-1. În următoarele runde ale competiţiei canadiene au mai acces Kei Nishikori, Milos Raonic şi Tommy Haas.
Djokovic a reuşit câte două break-uri pe set în faţa germanului Florian Mayer, de care a trecut cu 6-2 şi 6-1. După ce şi-a asigurat victoria, sârbul s-a dat în petrecere. Acesta a sărbătorit performanţa printr-un dans improvizat în centrul arenei principale, spre deliciul fanilor săi.
Dacă Djokovic va continua parcursul bun la Montreal, atunci sârbul poate câştiga pentru a treia oară turneul canadian după victoriile obţinute în 2011 şi 2012.
În turul al treilea a pătruns şi Kei Nishikori. Cap de serie numărul 9, japonezul l-a învins pe italianul Andreas Seppi în trei seturi cu 4-6, 7-5, 6-1. Japonezul va juca în turul următor cu francezul Richard Gasquet.
Canadianul Milos Raonic a obţinut calificarea în turul al doilea după succesul în faţa lui Jeremy Chardy. Francezul a cedat primul set cu 3-6, însă a revenit în actul secund, pe care l-a câştigat cu 6-4. În decisiv, Raonic a avut mai multă precizie în lovituri şi s-a impus cu 7-5.
Tommy Haas a ajuns şi el în turul al doilea după victoria în faţa lui David Goffin. Numărul 12 ATP, germanul l-a învins în două seturi pe jucătorul belgian cu 7-6, 6-3.