Andrei Popov, eliberat din funcţia de viceministru de Externe. VA FI AMBASADOR LA VIENA
Andrei Popov a fost eliberat din funcţia de viceministru al afacerilor Externe şi Integrării Europene, aszăzi, în cadrul şedinţei Guvernului.
Popov a fost propus pentru funcţia de ambasador în Austria şi prin cumul în Slovacia.
Acesta a ocupat funcţia de viceministru din noiembrie 2009.
Andrei Popov este fiul fostului ministru de externe al Republicii Moldova Mihai Popov. În 1994 a absolvit facultatea de jurnalism la Universitatea București, iar în 1996 facultatea de Relații Internaționale la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.
În 2003 a susținut masteratul în securitate internațională la Centrul pentru politică de securitate din Geneva.
În perioada 1997 - 2001 a fost secretar I la ambasada Republicii Moldova din SUA, iar în 2001 - 2004 a activat în calitate de șef de direcție la Ministerul Afacerilor Externe.
În perioada 2004 - 2009 a activat în calitate de director executiv al Asociației de Politică Externă.