Lucrul surprinzător prin care se deosebesc bogaţii de săraci. Nu ţine de bani
Statutul social-economic al unei persoane poate fi determinat prin compoziţia chimică a corpului său, au stabilit oameni de ştiinţă britanici de la Universitatea din Exeter, în urma unui amplu studiu privind compuşii chimici care se acumulează în organismul uman în funcţie de nivelul de venituri, scrie Rtv.net.
Astfel, în compoziţia sângelui persoanelor cu un nivel material ridicat se întâlnesc mai des mercur, arsenic, din cauza consumului frecvent de produse marine, inclusiv fructe de mare, şi benzophenone-3, conţinut în cremele de protecţie solară. De asemenea, acid perfluorooctanoic, taliu, ftalaţi, care se găsesc în unele şampoane şi produse cosmetice scumpe.
În schimb, la persoanele cu venituri reduse în probele de sânge prelevate s-au întâlnit mai frecvent plumb, cadmiu şi compuşi ale diverselor materiale plastice. Aceasta se explică prin faptul că oamenii săraci recurg mai des decât semenii lor bogaţi la produse alimentare semifabricate şi fumează mai mult, susţin experţii.
În total, oamenii de ştiinţă au identificat 18 compuşi chimici care se găsesc în corpul uman, în proporţii variabile în funcţie de statutul social al acestora. După cum s-a constatat, în general, compoziţia chimică a sângelui persoanelor bogate diferă în mod radical faţă de cel al semenilor cu un statut social modest.
Studiul a fost realizat de o echipă de experţi de la Centrul european pentru mediu şi sănătate de pe lângă Universitatea Exeter (Marea Britanie). Epidemiologul Jessica Tyrrell, conducătoarea echipei de experţi, a declarat că în cadrul acestei cercetări au fost examinate probe de sânge prelevate de la 22.000 de persoane din ambele categorii sociale.
- ACEASTĂ IMAGINE SPUNE TOTUL! Ţara în care nu există oameni săraci
- Moldovenii, nemulţumiţi că deputaţii au primit indemnizaţii de 30 de mii de lei înainte de vacanţă: "Trebuiau împărţite celor săraci"
- VIDEO AMUZANT! Iată ce s-ar întâmpla dacă bărbaţii ar deveni femei, iar femeile ar lua locul bărbaţilor