34 de demnitari, printre care miniştri, viceminiştri, judecători şi şefi de instituţii, suspectaţi că nu au prezentat declaraţiile de avere şi interese
34 de demnitari, printre care miniştri, viceminiştri, judecători şi şefi ai unor instituţii de stat, numiţi recent în funcţii, au intrat în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Oficialii sunt suspectaţi că nu au prezentat declaraţiile de avere şi interese.
Preşedintele CNI, Anatolie Donciu, a declarat, pentru Publika TV, că până în prezent nicio declaraţie nu a ajuns pe masa Comisiei.
Potrivit legii, persoanele erau obligate să prezinte declaraţii privind lipsa conflictelor de interese în termen de 15 zile, iar averile - în 20 de zile. Prin urmare, toţi aceşti oficiali sunt aşteptaţi între 13-14 august la CNI pentru a oferi explicaţii.
Conform Codului Contravenţional, nedeclararea conflictului de interese se sancţionează cu amendă de până la 6 mii de lei. Iar pentru nedepunerea declaraţiei de avere, în termenul stabilit de lege, sancţiunea se ridică până la 3 mii de lei.
- 80 de funcţionari, acţionaţi în judecată de Comisia Naţională de Integritate
- Mai mulţi primari, nemulţumiţi că vor fi acţionaţi în judecată de CNI. "Nici Procuratura Generală nu şi-a permis aşa abuzuri"
- Un eventual conflict de interese în cazul noii liste de medicamente compensate? Ministrul Sănătăţii, verificat de CNI