Un fotograf din SUA a zburat deasupra unei furtuni pentru a realiza un clip video unic
Un fotograf din Statele Unite specializat în imagini care suprind cerul pe timp de noapte a realizat un clip video unic ce ilustrează „mega-fulgerele”, scrie descopera.ro.
Pentru a surprinde imaginile în care putem vedea fenomenul rar numit descărcare „sprite”, Jason Ahrns a zburat cu un avion modificat special pentru cercetare chiar deasupra unei furtuni din Colorado.
Descărcările „sprite” apar atunci când au loc mari descărcări electrice deasupra furtunilor. Având culoare roşie sau albastră, aceste „mega-fulgere” au o durată foarte scurtă de miimi de secundă şi forme variate. Cercetătorii care le observă spun că uneori, descărcările „sprite” arată ca nişte meduze sau ca nişte coloane lungi.
Deoarece apar deasupra stratului de nori în care au loc furtunile, e puţin probabil ca descărcările „sprite” să fie observate de pe Pământ. Cu toate acestea, timp de decenii, piloţii avioanelor au raportat apariţia acestor fenomene, dar de-abia din 1989 existenţa lor a fost confirmată, atunci când oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Minnesota au reuşit să le filmeze.
De asemenea, oamenii de ştiinţă care le studiază sunt de părere că observarea unor descărcări „sprite” pe alte planete poate duce la identificarea unor medii ambiante propice vieţii.