Cărţile pentru copii ar putea fi editate conform unor parametri unici. "Mă tem că vrând să facă bine, vor face şi mai rău"
Toate cărţile si ediţiile pentru copii ar putea fi editate conform unor parametri unici pentru a proteja vederea micuţilor. Astfel, editurile vor trebui să ţină cont de mărimea caracterelor, densitatea lor, dar şi de lungimea rândului în funcţie de vârsta copiilor. Acest lucru este prevăzut într-un regulament elaborat de Centrul de Sănătate Publică, care a fost transmis Guvernului spre avizare.
Regulamentul vizează toate cărţile pentru copii, cu excepţia manualelor. Totodată, cărţile tipărite până la intrarea în vigoare a noilor prevederi NU vor fi scoase de pe piaţă.
În funcţie de vârsta elevilor, editurile vor trebui să ţină cont de mărimea caracterelor şi lungimea rândului. Pentru preşcolari, literele nu trebuie să fie mai mici de 5 milimetri, iar pentru şcolari de 3 milimetru şi jumătate. Regulamentul va fi obligatoriu pentru toate editurile.
"Până în prezent, în Moldova nu exista aşa regulament sanitar care ar monitoriza aceşti parametri. Regulamentul sanitar include cărţile şi ediţiile pentru copii începând cu vârsta cea mai mică de la 4 ani până la 17 ani", susţine Mariana Tutunaru, şef secţie sănătatea copiilor Centrul Naţional de Sănătate Publică.
Părinţii spun că, de obicei, cumpără cărţi tipărite cu litere mai mari, astfel încât să nu afecteze vederea copiilor:
"E greu de citit dacă literele sunt prea mărunte. Copiii întreabă bunica despre ce scrie aici şi de ce nu se vede".
"Ne străduim să nu-i dăm texte foarte mari, ci adecvate vârstei, adică doar cu câteva rânduri pe pagină".
Editorii spun că un Regulament este necesar, însă au unele obiecţii.
"Păcat că cei care au elaborat acest proces nu s-au consultat şi cu editorii. Mă tem că vrând să facă bine, o să facă şi mai rău", susţine Anatol Vidraşco, directorul unei edituri.
Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, aproximativ o mie de copii din Moldova sunt afectaţi anual de boli de vedere. Cele mai frecvente sunt miopia, hipermetropia şi strabismul.
- Bibliotecile, vizitate tot mai rar de cititori. Studenţii şi cercetătorii, cei mai fideli la răsfoit cărţile
- Cărţile, căutate şi de cei cu iPad. FOTO REPORT de la inaugurarea Salonului Internaţional de Carte pentru Copii
- Un nou volum despre Guguţă. Spiridon Vangheli s-a inspirat din scrisorile primite de la copii