Naţionala Andorrei, necunoscută pentru fotbaliştii moldoveni VIDEO
Naţionala Andorrei este o necunoscută pentru tricolori. Elevii lui Ion Caras cred însă că amicalul cu această echipă va fi un test bun înaintea meciului cu Anglia!
"Nu cunosc aproape nimic despre echipa Andorrei. Însă orice meci trebuie să fie o motivare pentru a progresa", a declarat mijlocaşul naţionalei Artur Ioniţă.
"Nu ştiu nimic de naţionala Andorrei. Ştiu că se află pe locul 205 în clasamentul FIFA. Dar nici noi nu suntem mereu favoriţi. Avem nevoie şi de astfel de meciuri ca să ne punem la punct jocul nostru", a menţionat mijlocaşul naţionalei Eugen Sidorenco.
FMF a negociat cu oficialii federaţiei sârbe de fotbal pentru a juca un meci amical în această perioadă între cele două selecţionate. Moldova a renunţat însă la această idee, după ce sârbii au anunţat că vor putea da un răspuns final doar cu o săptămână înainte de meci.
"Noi nu suntem granzii fotbalului mondial ca să alegem cu cine să jucăm. Jucăm cu cei pe care ne-au propus şi jucăm cu cei care au fost liberi", a precizat fundaşul naţionalei Igor Armaş.
"Ar fi bine să jucăm cu Serbia, o echipă puternică, cu jucători de valoare. Dar suntem nevoiţi să ieşim pe teren şi să ne mobilizăm cu Andorra. Mai ales că ne aşteaptă după asta un meci greu cu Anglia", a spus mijlocaşul naţionalei Alexandru Sovorov.
Amicalul dintre Moldova şi Andorra se va juca miercuri, de la 20:00, pe stadionul Zimbru, din Capitală.