Membrii Biroului Electoral din Paris cer demisia secretarului CEC, Iurie Ciocan
Membrii Biroului Electoral din Paris cer demisia secretarului Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, pentru neglijenţă în serviciu. Ei susţin că cele 525 de voturi exprimate pe foi albe la Paris nu au fost incluse de CEC în rezultatele preliminare ale alegerilor de duminică, deşi acelea de la Moscova se regăsesc.
Într-o scrisoare deschisă către preşedintele CEC, Eugeniu Ştirbu, membrii Biroului electoral al secţiei de votare respective susţin că au avertizat, încă pe 23 noiembrie, Comisia Electorală Centrală despre insuficienţa buletinelor de vot repartizate şi au solicitat 1000 - suplimentare. Aceste demersuri au rămas însă fără nici un răspuns. Membrii biroului electoral acuză CEC de o politică de „dublu standard” şi o discriminare vădită a alegătorilor din Franţa.
Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a declarat că soarta voturilor exprimate pe foi "A4" urmează a fi decisă de Curtea Constituţională.