Visul lui Vladimir Kliciko devine realitate. Pugilistul va lupta cu Alexandr Povetkin, la Moscova
Visul lui Vladimir Kliciko de a lupta la Moscova a devenit realitate. Ucraineanul va lupta, pe cinci octombrie, în capitala Rusiei, cu Alexandr Povetkin. Kliciko a intenţionat să-şi pună în joc centura cu diamante în faţa lui Povetkin acum trei ani, însă contractul pentru această luptă a fost semnat în urmă cu doar câteva luni.
După ce anul trecut, fratele său, Vitali, şi-a apărat centura în versiunea WBC, la Moscova, Vladimir Kliciko şi-a dorit să facă acelaşi lucru. Pugilistul ucrainean, care este deţinătorul centurilor de supercampion WBA, WBO, IBF şi IBO va încrucişa mănuşile cu rusul Alexandr Povetkin în luna octombrie.
"Aştept de la această luptă să fie una plină de intensitate. Aş putea compara stilul lui Alexandr Povetkin cu cel al lui Mike Tyson. Cred că bătălia de la Moscova va fi spectaculoasă", a declarat boxerul.
De partea cealaltă, Alexandr Povetkin consideră că va lupta împotriva celui mai bun pugilist din lume, pe care speră să-l învingă. "În primul rând, mă bucur că această luptă, totuşi, va avea loc. Vladimir este cel mai puternic boxer în acest moment şi mă simt foarte onorat că voi lupta cu el. Antrenamentele decurg destul de bine şi abia aştept să urc în ring", a menţionat acesta.
Povetkin este deţinătorul centurii "obişnuite" WBA la categoria grea, care a devenit vacantă în momentul în care Kliciko a fost numit "super-campion", în 2011, după ce l-a învins pe britanicul David Hayes. Povetkin a devenit challenger obligatoriu al ucraineanului după victoria obţinută cu americanul Hasim Rahman, în 2012. Cei doi pugilişti au mai încercat să lupte în două rânduri, însă de fiecare dată, Povetkin a renunţat în ultima clipă.