Cadou pentru îndrăgostiţi, oferit de un lanţ de cafenele: Poza clienţilor este imprimată pe spuma de cafea
Au decis să marcheze Sărbătoarea Iubirii într-un mod mai deosebit. Un lanţ de cafenele din capitala taiwaneză, Taipei, a oferit tuturor îndrăgostiţilor un cadou neobişnuit. Cei care cereau o cafea o primeau cu poza lor imprimată pe spuma băuturii.
Atunci când clienţii cereau un latte mediu, reprezentanţii cafenelei îi fotografiau, iar 5 minute mai târziu, fotografia era imprimată cu un aparat special pe spuma băuturii.
"Am văzut informaţia într-un ziar şi am decis să vin aici cu soţia mea. Am venit de dimineaţă şi am fost primii care au primit un astfel de cadou. Sunt fericit", a spus un bărbat.
"Când am băut cafeaua, am simţit o căldură în inimă şi suflet. Este un serviciu extrem de special", a menţionat o doamnă.
Reprezentanţii cafenelei spun că au vrut să marcheze într-un mod mai deosebit sărbătoarea iubirii.
"Am vrut să oferim clienţilor noştri un pic de culoare în viaţa de zi cu zi. În special, atunci când fac un lucru banal şi anume, când îşi beau cafeaua de dimineaţă", a afirmat Charine Ho, reprezentantul unei cafenele.
O cană de cafea costa echivalentul a 1,50 de dolari americani.
Sfântul Valentin este sărbătorit în Asia în a şaptea zi din a şaptea luna a anului, conform calendarului lunar chinezesc.