Consiliul municipal Chişinău a adoptat astăzi, în prima lectură, proiectul bugetului pentru anul 2011. La capitolul venituri sunt preconizaţi un miliard 782 milioane de lei, iar la cheltuieli - 1 miliard 848 milioane de lei.
Nevoile de finanţare depăşesc veniturile cu 66 de milioane de lei. Primăria Chişinău a propus ca sursa de acoperire a deficitului să fie banii ce vor fi obţinuţi din vânzarea şi privatizarea bunurilor municipale.
Printre altele, proiectul prevede reducerea de trei ori a alocaţiilor pentru sănătate, până la aproape 8 milioane de lei. Totodată, cheltuielile pentru cultură vor creşte cu 10 milioane.