(VIDEO) Ziua Marinei, marcată fastuos în România, cu parade aviatice, defilare de nave şi un concert al orchestrei militare VIDEO
România a marcat fastuos Ziua Marinei, la malul mării. Zeul Neptun, însoţit de nimfele sale, a sosit la ţărm pentru a le ura vânt bun din pupă navelor. Mii de oameni au asistat la demonstraţiile marinarilor, la defilarea navelor, dar şi la concertul orchestrei militare.
Miile de turişti care s-au strâns pe faleza Cazinoului din Constanţa pentru a asista la ceremonialul dedicat Zilei Marinei Române au avut parte de parade aviatice cu avioane MIG şi IAR, desfăşurări impresionante de forţe navale, paraşutişti, comandouri de puşcaşi marini, elicoptere de război şi scafandri militari. Nu a lipsit nici Zeul Neptun şi nimfele sale.
Spectatorii, atât turişti cât şi localnici, s-au declarat mulţumiţi de eveniment. Iată ce au spus aceştia:
"Pentru mine e prima oară când văd aşa ceva. Vin de la peste o mie de kilometri, din Zalău. Exerciţiile pe mare şi mai ales cele aeriene m-au impresionat.
"Tot prima oară, deşi suntem din Constanţa. Pentru că tot timpul ne găseam altceva. E pentru prima oară când venim să vedem aşa ceva. Foarte frumos."
"În fiecare an vin. Îmi plac exerciţiile foarte mult."
Nu toată organizarea a fost ca la carte. În timp ce oficialităţile stăteau la umbră, mulţi dintre spectatori s-au căţărat pe clădiri în construcţie, riscându-şi viaţa.
Serbările de Sfânta Maria s-au încheiat la Constanţa abia la apusul soarelui, atunci când marinarii s-au retras cu torţe spre cazărmi.
- (VIDEO) Surpriză muzicală pe aeroportul din Beijing. Membrii orchestrei din Philadelphia au susţinut un concert în avion
- Sărbătoare în centrul Chişinăului. Mai mulţi moldoveni, foşti marinari sovietici, au marcat Ziua Marinei Militare din URSS
- Ziua Marinei Rusiei şi Ucrainei sărbătorită cu mare fast. La eveniment sunt prezenţi Putin şi Ianukovici