Revista presei internaţionale: Iranul are un nou guvern, iar premierul Japoniei a rupt o tradiţie stabilită acum 20 de ani
Cererea de aur la nivel mondial a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii patru ani. Potrivit Wall-Street Journal, în al doilea trimestru din acest an, au fost cumpărate 850 de tone de acest metal preţios, cu 12 la sută mai puţin decât în primele trei luni din 2013.
Polonia îşi va limita participarea la misiuni militare departe de teritoriul său. Anunţul a fost făcut de preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski, care a precizat că Varşovia se va concentra acum asupra modernizării forţelor sale armate, scrie Gazeta Wyborcza.
Premierul nipon a rupt o tradiţie stabilită acum 20 de ani, titrează Xinhua. Shinzo Abe a rostit un discurs cu prilejul comemorării a 68 de ani de la capitularea ţării sale. Cu această ocazie, demnitarul nu a exprimat niciun regret pentru suferinţele cauzate de Japonia ţărilor din Asia, în cel de-al doilea război mondial.
Parlamentul de la Teheran a aprobat componenţa noului guvern, propus de preşedintele Hassan Rohani, cu excepţia a trei candidaţi. În faţa legislativului, şeful statului a declarat că îşi propune să abordeze programul nuclear, dar şi să obţină ridicarea sancţiunilor occidentale, notează agenţia FARS.
Hackerii sirieni au atacat site-urile CNN, Time şi Washington Post. Unii cititori ai publicaţiei au fost redirecţionaţi către pagina "Armatei Electronice Siriene", grupare care îl susţine pe preşedintele Bashar al-Assad, scrie Huffington Post.
- Revista presei internaţionale: Un fost ministru de Finanţe va sta după gratii, iar parcul Gezi din Istanbul va fi, totuşi, demolat
- Revista presei internaţionale: Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat de două luni, respiră normal
- Revista presei internaţionale: Tatăl lui Edward Snowden a obţinut viză de intrare în Rusia