A fost odată ca niciodată... Aşa începeau poveştile pe care Grigore le auzea, pe când era mititel, de la mama şi tata. În urmă cu patru ani, părinţii au plecat la muncă peste hotare. Acum băiatul are şapte ani şi citeşte singur poveşti, visând la vremea când vor fi cu toţii acasă.

Grigore Ilescu nu a avut niciodată cărţi cu poveşti. Nici nu cere, fiindcă ştie că părinţii investesc într-o casă nouă fiecare ban trudit la Moscova. Dar ochii îi sunt trişti când vorbeşte despre asta.

Rămas în grija unei rude, pe Grigore îl găseşti adesea cufundat într-o carte de poveşti. Astă vară citea în grădină, lângă coliba cu bostani. Acum s-a mutat lângă sobă, unde stătea pe vremuri cu părinţii.

Băiatul le povesteşte apoi prietenilor ce minunăţii a găsit în cărţi.

Acasă nu are cărţi, aşa că împrumută de unde poate. În doi ani, pe cele de la bibliotecă le-a citit şi recitit aproape pe toate.

Copilul nu împlinise şase ani când a venit în clasa întâi. De atunci, nu încetează să-şi uimească dascălii cu dragostea lui de carte.

Grigore îşi aminteşte că atunci când au plecat părinţii la Moscova, el abia învăţa literele. Timpul a trecut, iar el citeşte acum cursiv. Copilul speră că mama şi tata vor veni mai repede la el trecând puntea de poveşti. Dacă ar avea şi cărţi mai multe de citit, aşteptarea i-ar fi mai uşoară.