Şoferii nu îşi schimbă năravul. Noaptea trecută au fost depistaţi 19 conducători auto băuţi şi unul drogat (VIDEO)
Deşi toată lumea ştie că poliţia desfăşoară acţiunea "Nopţile Albe", şi în această noapte au fost depistaţi 19 şoferi băuţi la volan şi unul drogat. Poliţiştii, însoţiţi de o echipă Publika TV, au patrulat drumurile din Capitală şi din localităţile din împrejurimi.
Şoferul care, în mod evident, era drogat nu s-a arătat dispus să discute cu echipa Publika TV. "V-am zis o dată în limba rusă să-mi daţi pace", a declarat acesta.
Printre şoferii care au fost traşi pe dreapta de către poliţişti, era şi un străin, în ajutorul căruia au sărit prietenii.
"Mă ameninţă cu fratele lui, precum că lucrează la procuratură şi o să-mi facă neplăceri. L-am stopat când era în deplasare. Cetăţean al Italiei. A trecut testul de alcoolemie, 0,28 la miligram la litru", a declarat poliţistul.
Potrivit Poliţiei, în această noapte, pe tot teritoriu ţării, au fost depistaţi 24 de şoferi conducând în stare de ebrietate. Ei riscă să-şi piardă permisul pentru o perioadă de 3 ani.