FC Tiraspol este noul lider în Divizia Naţională. Iată care sunt rezultatele etapei a patra
FC Tiraspol este noul lider în Divizia Naţională. În etapa a patra, elevii lui Vlad Goian au făcut instrucţie cu Speranţa, pe care au învins-o cu 5-0.
Grosu, cu o dublă, Bulat, Raţă şi Gheorghiev au înscris cele cinci goluri ale tiraspolenilor. Zimbru a remizat în derby-ul etapei, jucat cu Milsami, scor 0-0. Într-o altă partidă jucată în această seară, Dacia a câştigat cu 4-2 meciul jucat la Ghidighici cu Rapid. Sâmbătă, Veris a dat o lecţie de fotbal "studenţilor" de la Academia, pe care i-au învins cu 6-0. Campioana Sheriff a câştigat la Bălţi cu 5-0 duelul cu Olimpia, iar FC Costuleni a trecut cu 3-0 de Dinamo Auto.
FC Tiraspol este pe primul loc în clasament, cu 10 puncte, urmată de Veris şi Zimbru, care au câte 9 şi, respectiv, 8 puncte. Urmează Sheriff, Milsami şi Dacia, toate trei cu câte 7 puncte. Speranţa, Olimpia şi Academia încheie clasamentul, echipa din Capitală neavând niciun punct acumulat după patru etape.
DIVIZIA NAŢIONALĂ, ETAPA A PATRA
Veris - Academia 6-0
Olimpia - Sheriff 0-5
FC Costuleni - Dinamo-Auto 3-0
Rapid - Dacia 2-4
FC Tiraspol - Speranţa 5-0
Zimbru - Milsami 0-0
DIVIZIA NAŢIONALĂ, CLASAMENT
1.FC Tiraspol 4 8-0 10
2.Veris 4 12-4 9
3.Zimbru 4 7-3 8
4.Sheriff 4 10-4 7
5.Milsami 4 8-2 7
6.Dacia 4 8-5 7
7.FC Costuleni 4 6-4 6
8.Dinamo-Auto 4 4-6 4
9.Rapid 4 5-8 4
10.Speranţa 4 3-13 4
11.Olimpia 4 1-10 1
12.Academia 4 0-13 0