Pistruiatele din Chişinău şi-au dat întâlnire la o petrecere mai puţin obişnuită VIDEO
Pistruiatele din Capitală şi-au dat întâlnire, aseară, în Parcul Dendrariu, la o petrecere mai puţin obişnuită. Femeile despre care se zice că sunt marcate de soare s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare şi s-au distrat de minune. Pentru câteva dintre ele, evenimentul a fost o perfectă ocazie ca să-şi depăşească şi unele complexe.
Unele dintre petrecăreţele cu pistrui vorbesc cu mândrie despre modul în care arată: "Persoana cu pistrui este cea mai veselă, cea mai bună. Eu am cei mai mulţi pistrui şi sunt cea mai veselă şi cea mai bună".
Atmosfera de sărbătoare le-a ajutat pe altele să-şi depăşească şi complexele. Iată ce au spus tinerele:
"Eu m-am simţit foarte complexată atât atimp cât ceilalţi fără pistrui se uitau aşa rău la mine, nu ştiu. Acum, astăzi, simt că este ziua noastră."
"Eu cred că n-ar trebui să avem complexe, adică să ne ruşinăm de aceasta, pentru că este o frumuseţe. Fiecare este frumos în felul lui."
Iniţiatoarea evenimentului nu face un secret din faptul că s-a decis să dea petrecerea anume pentru a le face pe femeile pistruiate să se simtă speciale. "M-aş bucura dacă acest eveniment ar trezi dragoste pentru pistrui. Ştiu foarte multe pistruiate complexate, aşa cum sunt şi eu, şi am decis să organizez un eveniment care le-ar încuraja să-şi iubească pistruii şi să se iubească pe sine", a menţionat Victoria Ungureanu.
La petrecere au participat mai mult de zece femei cu pistrui, dar şi partenerii lor. Unele au venit şi însoţiţi de copii.