Un nor de praf a învăluit Pământul pentru trei luni, după explozia meteorului de la Celeabinsk
Embed:
Meteorul de dimensiunea unui autobuz, care în februarie a explodat deasupra oraşului rus Celeabinsk, a lăsat în urma sa un nor de praf. Sute de tone de particulele fine au ajuns în stratosferă şi au învăluit Pământul pentru o perioadă de trei luni.
Potrivit datelor colectate de un satelit meteorologic al NASA, explozia s-a produs la altitudinea de 25 de kilometri, iar norul a avut nevoie de doar patru zile ca să acopere toată planeta. Viteza de răspândire a fost de 190 de kilometri la oră.
Evoluţia acestui nor de praf a fost recent prezentată, grafic, de către Agenţia Spaţială. Aproape 1200 de oameni au fost răniţi de suflul exploziei unui meteor care s-a dezintegrat deasupra Celeabinskului.