Reuniunea Preşedinţilor de Parlament ai ţărilor Nordic-Baltice ar putea avea loc la Chişinău
Reuniunea Președinților de Parlament ai țărilor Nordic–Baltice ar putea avea loc la Chişinău. Discuţii în acest sens au avut loc în cadrul întrevederii preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, cu Președintele Seimas-ului Republicii Lituania, Vydas Gedvilas.
De asemenea, președintele Parlamentului Republicii Moldova a lansat inițiativa de a constitui Forul interparlamentar moldo-lituanian, solicitând susținere din partea Seimas-ului în implementarea acestei inițiative.
În cadrul întrevederii cei doi au mai abordat subiecte ce se referă la relațiile de cooperare moldo-lituaniene, agenda de modernizare a Republicii Moldova, evoluțiile dialogului cu UE a țării noastre, perspectivele Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie curent pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, asigurarea securității energetice, relațiile cu țările vecine și situația în regiune.
Vydas Gedvilas a salutat progresele înregistrate de Republica Moldova în realizarea obiectivului de integrare europeană și și-a exprimat speranța că Summit-ul Parteneriatului Estic va aduce noutăți bune pentru cetățenii Republicii Moldova.
De asemenea, Igor Corman a avut întrevederi cu europarlamentarii lituanieni Rolandas Paksas și Justas Paleckis, precum şi cu vicepreședintele Seimas-ului Lituaniei, responsabil pentru organizarea evenimentelor pe dimensiunea parlamentară a Președinției Lituaniei a Consiliului UE, Petras Auštreavičius.
Oficialii au discutat despre acțiunile care urmează a fi organizate în contextul Summit-ului de la Vilnius și eventuale acțiuni comune ulterioare pentru ancorarea ireversibilă a țării noastre în spațiul european.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, însoțit de o delegație parlamentară, efectuează o vizită oficială în Republica Lituania, în perioada 19 - 21 august 2013.
- Moldova vrea garanţii de la UE. "Oficialii europeni să vină cu o declaraţie comună privind viitorul european al ţării"
- Încă o vizită de rang înalt. Preşedintele Parlamentului Suediei, Per Westerberg, va vizita Moldova în această toamnă
- Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, va efectua o vizită de lucru la Vilnius