Deputaţii cehi au votat dizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului
Deputaţii cehi au votat dizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului. În favoarea deciziei s-au pronunţat 140 din cei 200 de deputaţi, în condiţiile în care pentru a intra în vigoare această decizie erau suficiente 120 de voturi. Alţi şapte parlamentari au votat împotrivă.
Decizia creează premizele pentru organizarea în toamnă a alegerilor anticipate. Potrivit Constituţiei Republicii Cehe, scrutinul trebuie organizat în termen de 60 de zile de la validarea deciziei de dizolvare a Parlamentului de către preşedinte.
Votul survine după ce Camera deputaţilor a refuzat să aprobe un guvern de tehnocraţi condus de economistul Jiri Rusnok. Acest cabinet a fost numit de preşedintele Milos Zeman, pe 10 iulie, pentru a-l înlocui pe cel de dreapta al lui Petr Necas. Guvernul lui Necas a căzut în luna iunie, după arestarea colaboratoarei şi amantei acestuia, Jana Nagyova, acuzată de corupţie.
- Care sunt cele mai importante schimbări aşteptate la nivel internaţional în anul 2013
- Duel verbal, pauze la nesfârşit şi "îmbrăţişări pătimaşe" între deputaţi, la ultima şedinţă a Parlamentului (FOTO/VIDEO)
- Deputaţii bulgari se tem să iasă la serviciu. Mii de protestatari au ridicat baricade în jurul Parlamentului de la Sofia (VIDEO)