Surprize de proporţii în primele meciuri din manşa tur a play-off-ului Ligii Campionilor
Şahtior Karagandî continuă să facă miracole în preliminariile Ligii Campionilor. După ce au eliminat BATE Borisov şi Skenderbeu, devenind prima echipă din Kazahstan care şi-a asigurat participarea în grupele unei competiţii europene, kazahii sunt foarte aproape de a trece şi de Celtic Glasgow.
În turul play-off-ului Ligii Campionilor, Şahtior a învins la Astana, Celtic cu 2-0. Andrei Finoncenko şi Serghei Hijnicenko au marcat cele două goluri, în minutele 12 şi 77.
O altă surpriză s-a produs la Lyon, acolo unde multipla campioană a Franţei, Olympique a pierdut cu 0-2 meciul jucat cu Real Sociedad. Formaţia spaniolă a înscris câte un gol în fiecare repriză. Întâi s-a remarcat Antoine Griezmann, cu un gol spectaculos din foarfece de la 14 metri, iar Haris Seferovic a închis tabela.
Derby-ul serii, dintre PSV şi AC Milan s-a încheiat nedecis. El Shawaary a deschis scorul pentru italieni, iar Tim Mavatz a egalat în minutul 60.
Zenit este în proporţie de 99 la sută calificată în grupe, după ce a învins în Portugalia, Pacos de Ferreira cu 4-1. Roman Şirokov a reuşit un hat-trick, iar Matias Omar Degra a înscris în propria poartă. Pentru lusitani a marcat Andre Leao, la scorul de 0-1.
În ultimul meci al serii, Viktoria Plzen a învins Maribor cu 3-1, după reuşitele lui Cisovsky, Darida şi Duris. Partidele retur se vor juca miercurea viitoare.