Arsenal Londra e ca şi calificată în grupele Ligii Campionilor, după un 3:0 cu Fenerbahce
Arsenal Londra e ca şi calificată în grupele Ligii Campionilor. Englezii s-au impus în faţa echipei Fenerbahce, cu 3-0, în manşa tur a play-off-ului jucată în Turcia. Steaua a remizat cu Legia, 1-1 pe Arena Naţională, şi va avea o misiune dificilă în returul din Polonia, iar Schalke a încheiat cu acelaşi scor meciul cu PAOK.
După ce s-au apărat excelent în prima repriză, fără a încasa vreun gol, turcii de la Fenerbahce s-au epuizat în partea a doua şi au încasat trei de la Arsenal. Kieran Gibbs, Aaron Ramsey şi Olivier Giroud au fost marcatorii "tunarilor", care practic şi-au asigurat calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Într-un alt meci, PAOK, care era deja eliminată din competiţie, dar i-a luat locul lui Metalist Harkov, după ce a fost suspendată de UEFA, a remizat surprinzător cu nemţii de la Schalke. Jefferson Farfan a deschis scorul pentru nemţi, iar slovacul Miroslav Stoch, împrumutat de PAOK de la Fenerbahce, a marcat singurul gol al oaspeţilor.
Cu 1-1 s-a încheiat şi meciul dintre campioana României, Steaua Bucureşti şi Legia Varşovia. Federico Piovaccari a deschis scorul pe Arena Naţională în minutul 34, iar Jakub Kosecki a egalat deja în partea a doua.
În celelalte două meciuri ale serii, Austria Viena a învins-o în deplasare pe Dinamo Zagreb, scor 2-0, iar Basel a trecut de Ludogoreţ cu 4-2.