Maria Şarapova nu va participa la ediţia din acest an a turneului US Open
Una dintre cele mai bune tenismene din lume Maria Şarapova va rata ultimul Mare Şlem al anului din cauza unei accidentări. Câştigătoarea US Open-ului din 2006 are probleme la umărul drept care au apărut încă la Roland Garros. Rusoaica însă nu s-a mai putut recupera la timp după participarea de la Wimbledon.
Absenţa sportivei a fost confirmată deja de oficialii turneului de la New York, iar la scurt timp, Şarapova a vorbit şi ea despre decizia luată:
"US Open este unul dintre turneele mele favorite. După Wimbledon, am făcut tot ce am putut pentru a mă pregăti, dar nu a am avut timp suficient. Am decis să iau o pauză de câteva săptămâni ca să mă tratez şi să mă recuperez. Îmi va lipsi participarea la US Open, dar, cu siguranţă, voi reveni anul următor", a menţionat sportiva.
La începutul săptămânii, a treia tenismenă a lumii a anunţat că intenţionează să-şi schimbe numele pe parcursul turneului de la US Open, pentru a-şi promova noul brand de dulciuri, idee care urmează să fie aplicată de Şarapova la un alt turneu.