Scandal la înmormântarea regelui romilor, Florin Cioabă. Mai multe persoane au plecat de la ceremonia funerară
Înmormântarea regelui romilor, Florin Cioabă, nu a trecut fără scandal. După ce ambii fii ai săi au fost încoronaţi regi, mai multă lume a plecat de la ceremonia funerară. Aproximativ 2.000 de oameni l-au condus pe ultimul drum pe autointitulatul rege al romilor, în loc de 100.000, câţi erau aşteptaţi.
Înainte de procesiunea funerară, fiul său cel mare, Dorin, a fost încoronat drept noul rege al romilor de pretutindeni, iar cel mic, Daniel, rege al romilor din România. Lui i-a rămas şi averea familiei. Pentru Dorin a fost confecţionată o coroană nouă, din aur de 24 de carate.
Slujba de înmormântare a avut loc în curtea casei lui Florin Cioabă. Invitaţii şi-au rostit mesajele de pe o scenă special amenajată. După citirea testamentului, cortegiul funerar s-a îndreptat spre cimitir. Cavoul regelui Cioabă a costat 15 mii de euro. Monumentul a fost construit din granit, iar crucea va avea o înălţime de aproape trei metri.
Zeci de jandarmi şi câţiva bodyguarzi au însoţit cortegiul funerar până la cimitir. Mai mulţi copii s-au îmbrâncit pentru monedele de 10 bani, aruncate, potrivit tradiţiei, în intersectii.