Rusia a avertizat puterile occidentale în privinţa unei intervenţii în Siria (VIDEO)
Rusia avertizează puterile occidentale în privinţa unei intervenţii militare în Siria. Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a declarat că utilizarea forţei fără mandat ONU ar încălca dreptul internaţional. Potrivit lui, încă nu există nicio dovadă că regimul de la Damasc a folosit arme chimice, iar o acţiune armată este inutilă.
Serghei Lavrov a subliniat că Rusia nu se va lăsa atrasă într-un eventual conflict armat în Siria.
"O intervenţie străină neautorizată de comunitatea internaţională nu va face decât să agraveze situaţia într-o ţară pe care puterile occidentale pretind că o scapă de dictatură şi unde vor să instituie democraţia", a declarat ministrul de Externe al Rusiei.
Marea Britanie consideră că operaţiunea militară este posibilă şi fără rezoluţia ONU, iar Franţa crede că blocajul din Consiliul de Securitate poate fi depăşit.
La rândul său, Washingtonul este tot mai convins că regimul sirian a folosit arme chimice.
"Până când vom obţine toate datele, suntem absolut siguri de ceea ce s-a întâmplat în Siria", susţine secretarul de stat al Apărării din SUA, Chuck Hagel.
Între timp, experţii ONU se află pe teren şi investighează presupusul atac de pe 21 august, soldat cu sute de morţi. Mai mulţi lunetişti au deschis focul asupra convoiului. Experţii s-au retras într-un loc sigur, după care au revenit în suburbia Damascului, unde s-ar fi produs bombardamentul.
Opoziţia siriană susţine că peste 1.300 de oameni au murit săptămâna trecută, după ce forţele guvernamentale ar fi folosit gaze toxice. Autorităţile resping însă acuzaţiile.