Trei fani au fost înjunghiaţi înainte de partida Beşiktaş-Bursaspor
Incidente grave la Istanbul! Trei fani au fost înjunghiaţi înainte de partida Beşiktaş-Bursaspor! Fanii celor două echipe au intrat în conflict, incidentul degenerând după intervenţia forţelor de ordine. Suporterii celor de la Beşiktaş au fost, de altfel, şi cei care au început războiul. Aceştia au aruncat cu pietre şi sticle în direcţia fanilor veniţi să o susţină pe Bursaspor.
Războiul continuă la Istanbul! Mai mulţi fani ai echilor Beşiktaş şi Bursaspor au fost răniţi grav în urma unui conflict între aceştia, înaintea meciului care, în cele din urmă s-a terminat cu victoria celor de la Beşiktaş, scor 1-0.
Suporterii celor două formaţii s-au încăierat în preajma stadionului Inonu, înainte să înceapă meciul, incidentul degenerând după intervenţia forţelor de ordine. Cei care au început au fost suporterii fanatici ai lui Beşiktaş, care au aruncat cu pietre şi sticle în direcţia celor 1.200 de fani ai echipei rivale.
Forţele de ordine au intervenit în forţă, dispersând gaze lacrimogene, iar trei suporteri au fost transportaţi la spital în urma incidentelor având plăgi produse prin înjunghiere.
Rivalitatea dintre suporterii celor două formaţii datează din 2003, an în care Bursaspor a retrogradat în urma unui succes al lui Beşiktaş în ultima etapă, între cele două părţi existând mai multe conflicte de atunci până în prezent.