Liverpool a mai achiziţionat doi fundaşi: Unul de la Paris Saint-Germain, altul de la Sporting Lisabona
Liverpool a achiziţionat doi fundaşi în ultima zi de transferuri. "Cormoranii" au semnat cu Mamadou Sakho, de la Paris Saint-Germain şi Tiago Ilori de la Sporting Lisabona.
Deşi nu au anunţat suma de transfer, presa britanică scrie că Liverpool a plătit în schimbul fundaşului Sakho aproximativ 19 milioane de euro, iar alte 4 milioane urmând să intre în contul parizienilor în funcţie de performanţele francezului.
Conducerea clubului nu a dezvăluit nici suma de transfer a lui Ilori. Fundaşul, în vârstă de 20 de ani, este cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro. Cu o zi mai devreme, echipa lui Brendan Rodgers l-a împrumutat de la Chelsea pe Victor Moses.
Liverpool a mai achiziţionat în această vară cinci jucători: Kolo Toure, Iago Aspas, Luis Alberto, Simon Mignolet şi Aly Cissokho.