Jurnaliştii ruşi critică declaraţiile lui Rogozin făcute la Chişinău: O încercare disperată a Rusiei de a-şi menţine influenţa
Jurnaliştii ruşi îl critică dur pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin pentru declaraţiile făcute în timpul vizitei în Republica Moldova. Ameninţările acestuia potrivit cărora ţara noastră ar putea rămâne fără gaze naturale şi fără Transnistria, dacă va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, sunt o încercare disperată de a arăta că Rusia îşi menţine sfera de influenţă în regiune.
Cotidianul economic Vedomosti constată că Rusia este singura vinovată de situaţia în care se află acum. Şi asta deoarece nu a propus partenerilor din Comunitatea Statelor Independente proiecte economice şi umanitare integraţioniste atractive, care ar putea fi o alternativă proiectelor UE.
Publicaţia mai scrie că Moscova îşi doreşte, permanent, rolul de frate mai mare cu drept de a-i sancţiona pe membrii neascultători ai familiei.
De asemenea, autorii articolului susţin că interdicţiile vamale aplicate, deseori, ţărilor suspectate de neloialitate faţă de Kremlin, demonstrează că Rusia nu este pregătită să aibă vecini independenţi.
Şeful statului, Nicolae Timofti, a declarat, astăzi, că indifirent de afirmaţiile unor demnitari străini, ţara noastră îşi va urma cursul european.
"Ceea ce declară un demnitar al altui stat, ştiţi, acestea sunt problemele dumnealui. Noi avem programul nostru pe care o să-l realizăm, indiferent ce fel de declaraţii face un conducător sau altul. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să trăiască permament sub presiunea ameninţărilor. Trebuie să-i aleagă pe acei conducători care pot organiza viaţa în aşa fel încât să nu depindă de o singură sursă energetică", a declarat şeful statului.
Publika.md aminteşte că vicepremierul rus Dmitri Rogozin s-a aflat în vizită la Chişinău în perioada 2-3 septembrie. În acest timp, oficialul rus a adus mai multe critici la adresa ţării noastre. El a declarat că Moldova ar putea rămâne fără gaze naturale şi fără Transnistria dacă va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
- Rogozin, la Tiraspol: Negocierile privind integrarea europeană a Republicii Moldova constituie război geo-politic împotriva Rusiei
- Politicienii moldoveni, despre ameninţările lui Rogozin: Moldova nu ar trebui să răspundă acestor provocări
- Reformatorii liberali, cu un mesaj către Rogozin: Vine Vilnius, vine Europa şi acolo este viitorul nostru