Igor Corman, despre declaraţiile lui Rogozin: Trebuie să facem abstracţie de astfel de ieşiri
Republica Moldova trebuie să procedeze cum este mai înţelept şi să facă abstracţie de astfel de ieşiri. Declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, cu referire la avertismentele pe care le-a lansat recent vicepremierul rus, Dimitri Rogozin, în cadrul vizitei în ţara noastră.
"Eu cred ca noi trebuie să facem abstracţie de astfel de iesiri şi să procedăm cum este înţelept. Am avut o discuţie cu președintele Comitetului Dumei de Stat pentru relațiile cu CSI și conaționalii, Leonid Sluţkii. Discuţia a fost constructivă. Am considerat că este important să dăm un nou impuls colaborării moldo-ruse. De asemenea, am discutat despre importanţa identificării unor soluţii pentru a evita contradicţiile, mai ales în ceea ce priveşte agenda europeană şi relaţiile cu Federaţia Rusă", a declarat Igor Corman.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin s-a aflat în vizită în Moldova în perioada 2-3 septembrie. În acest timp, oficialul rus a adus mai multe critici la adresa ţării noastre. Oficialul rus a sugerat că Moldova ar putea rămâne fără gaze ruseşti, dacă semnează la Vilnius acordul de asociere.
De asemenea, Dmitri Rogozin a declarat că decizia Moldovei de a deveni membru asociat al UE va determina revizuirea acordurilor cu Rusia şi va complica procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
- Rogozin a venit cu avertismente la Chişinău: Nu uitaţi că vine iarna, sper că nu veţi îngheţa (VIDEO)
- Rogozin, la Tiraspol: Negocierile privind integrarea europeană a Republicii Moldova constituie război geo-politic împotriva Rusiei
- 26 septembrie - prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă