Document oficial! Cui aparţine compania care deţine pachetul majoritar de acţiuni la BEM şi ce capital social are
Statul nu mai este acţionar majoritar al Băncii de Economii. Guvernul a pierdut 20 la sută din acţiunile instituţiei, care au fost preluate de compana cu capital străin SRL "Sisteme Informaţionale Integrate".
Tranzacţia cu acţiuni de la Banca de Economii, în urma căreia statul a cedat pachetul de control al instituţiei, este legală. Aşa au decis membrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în şedinţa de astăzi. După tranzacţie, statul şi-a diminuat cota la BEM de la 56 la 33 de procente.
Decizia se referă la înregistrarea unei emisiuni suplimentare de acţiuni în valoare de 80 de milioane de lei. Practic, statul şi-a diminuat astfel cota din BEM de la 56 la 33 la sută. Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, speră ca acţionarii privaţi să-şi respecte angajamentul ca, într-un termen scurt, să capitalizeze banca. Anterior, Parlamentul recomandase Guvernului trei posibile soluţii de salvare a Băncii de Economii. Una dintre ele era chiar cea aplicată acum, de păstrare la stat doar a pachetului de acţiuni de blocaj.
Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, o firmă din Moldova cu capital rusesc deţine o cotă egală cu cea a statului.
"La Banca de Economii acum sunt peste 2.000 de acţionari, dar majoritari, cu pachete semnificative sunt statul, cu 33,38, şi o persoană juridică ce va avea un pachet similar cu pachetul statului", a anunţat vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Iurie Filip.
Miniştrii Finanţelor şi Economiei spun că, după tranzacţie, deponenţii şi investitorii acestei bănci nu sunt ameninţaţi de niciun pericol.
"A fost o decizie a Comisiei Parlamentare, care a fost executată de Guvern. Statul nu a administrat corect aceşti bani, sperăm sectorul privat să fie mai bun în a administra această bancă", a declarat ministrul Finanţelor, Anatol Arapu.
"Mizăm foarte mult că ceea ce s-a întâmplat la Banca de Economii va duce la capitalizarea acestei bănci şi cele 33 şi ceva de procente ale statului la o bancă capitalizată va însemna mult mai mult decât 55 şi ceva de procente la o bancă în degradare", a subliniat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, speră ca acţionarii privaţi să-şi respecte angajamentul ca, într-un termen scurt, să capitalizeze banca.
Firma care deţine un pachet similar cu cel al statului este Întreprindere cu capital străin "Sisteme Informaţionale Integrate". Fondatorul companiei, care are un capital social de 57 de milioane de lei, este firma din Rusia "Konstanta". Întreprinderea, condusă de Iana Gaidaiciuk, îşi are sediul pe strada Ismail din Capitală şi a fost înregistrată încă în anul 1997.
Potrivit Î.S. "Camera Înregistrării de Stat", SRL "Sisteme Informaţionale Integrate" este administrată de Iana Gaidaichuk. Beneficiar este compania "Constanta" din Rusia. Acesta are un capital social de aproximativ 57 milioane lei sau circa 3,5 milioane euro.
În luna martie 2013, Iana Gaidaichuk a fost aleasă în rezerva Consiliului Băncii de Economii.