Scandal la Vatican: Ambasadorul în Republica Dominicană este acuzat de pedofilie
Embed:
Un nou scandal de pedofilie zguduie Biserica Catolică. Vaticanul l-a rechemat pe ambasadorul său din Republica Dominicană, după ce presa a scris că Jozef Wesolowsk a abuzat sexual copii, timp de cinci ani.
El a fost demis din funcţia de reprezentant diplomatic al Vaticanului, iar pe numele său a fost iniţiată o anchetă. Potrivit informaţiilor apărute în mass-media, fostul nunţiu a întreţinut relaţii sexuale cu băieţi minori, în schimbul banilor.
Cazurile de pedofilie sunt cea mai gravă problemă a Bisericii Catolice. Primul scandal a izbucnit în Irlanda, în 2009. Apoi, aproximativ 100 de preoţi au fost acuzaţi de abuzuri asupra copiilor. Mulţi dintre aceştia au pledat vinovat.