"Sfârşitul este aproape!" O profeţie biblică făcută în urmă cu 2.500 de ani se împlineşte în Siria
"Iată, Damascul este scos din numărul cetăţilor şi a rămas o grămadă de ruine". Acesta este pasajul profetic din Cartea lui Isaia, capitolul 17. Mai multe bloguri fundamentaliste creştine susţin că textul biblic este pe cale să se împlinească, scrie jurnalul.ro. "Sfârşitul este aproape", titrează unul dintre bloguri.
Conflictul din Siria a revenit în actualitate, după ce Statele Unite şi aliaţii săi au în vedere o posibilă intervenţie militară, în urma atacului cu arme chimice, care a dus la numeroase victime în rândul populaţiei.
Distrugerea oraşului Damasc, capitala Siriei, ar fi fost însă prezisă de acum 2.500 de ani, cred unii creştini.
Chiar dacă unii creştini cred în adevărul acestei profeţii şi aşteaptă împlinirea ei, cei mai mulţi teologi spun că textul nu trebuie interpretat literal.
"Nu putem interpreta aşa Biblia, ar fi absurd. Este un text antic şi vorbeşte despre evenimente din trecut. Nu putem compara acum Statele Unite cu anticul Babilon. Nu putem face astfel de conexiuni", spune profesorul Walter Brueggmann, de la Seminarul Teologic Columbia.
Capitolul 17 din Isaia nu este singurul în care Siria este menţionată în Biblie. Iisus însuşi nu a călătorit, probabil, niciodată în Siria modernă, dar apostolul Pavel, al doilea cel mai faimos lider creştin, a fost convertit la creştinism în afara Damascului.