Trei nave ruse de război se îndreaptă spre Siria
Trei nave ruse de război au traversat astăzi strâmtoarea turcă Bosfor, cu scopul de a ajunge în estul Mării Mediteranei, în apropiere de Siria, relatează Ziarul Financiar. Venind din Marea Neagră, nava de război informatic de tip SSV-201 Priazovie a traversat strâmtoarea, care străbate metropola turcă Istanbul, împreună cu navele de debarcare Minsk şi Novocerkask.
Rusia menţine o prezenţă constantă a câtorva nave de război în estul Mediteranei, unde efectuează misiuni prin rotaţie de la începutul crizei siriene, în urmă cu doi ani şi jumătate.
În urma unui atac cu arma chimică la periferia Damascului pe 21 august, atribuit de către americani regimului preşedintelui Bashar al-Assad, preşedintele american Barack Obama a cerut Congresului să voteze în favoarea unor atacuri aeriene în Siria. Moscova li se opune cu fermitate.
Principalul susţinător al regimului de la Damasc, căruia îi livrează armament, Rusia exploatează din perioada sovietică o bază militară în portul Tartous, la aproximativ 220 de kilometri nord-vest de Damasc.