Ursu şi-a jucat nunta în pădure. VEZI ce straie au purtat mirii şi cine le-a fost alături (VIDEO)
Ursu şi-a chemat prietenii în pădure. După ce, zilele trecute şi-au jurat iubire în faţa preotului, ieri, interpretul Adrian Ursu şi iubita sa, Irina Negară, au primit oaspeţi într-un local dintr-o pădure din Moldova, în care au jucat nunta. Se pare că mirii şi-au dorit să aibă o nuntă nonconformistă. Adrian Ursu a ales să poarte blugi, în locul costumului de mire, iar mireasa - o ie albă până la genunchi. Iar tradiţionalul voal, Irina Negară l-a înlocuit cu o coroniţă de flori.
Politicieni şi artişti din Moldova au participat aseară la nunta interpretului Adrian Ursu şi a iubitei sale, Irina Negară.
"Am venit doar cu urări de bine. Le dorim mult noroc, casă de piatră şi să aibă un copilaş sănătos", a menţionat interpreta Nelly Ciobanu.
"Le doresc casă de piatră şi la mulţi ani pentru Adrian şi Irina, care fac o pereche foarte frumoasă", a spus Corina Ţepeş.
"Să fie o familie fericită. Lui Adrian îi doresc foarte mult ca aleasa inimii sale Irina să fie şi o bună inspiraţie pentru el", a afirmat Costi Burlacu.
Unii invitaţi au venit şi cu cadouri inedite.
"Am venit cu o bibliotecă mai rară pentru ei, sper că o să le trebuiască pentru că florile de obicei se sting şi mor, iar cartea rămâne", declarat Viorica Nagacevschi, notar public.
Interpretul Adrian Ursu şi iubita sa, Irina Negară, s-au cununat miercuri la Mănăstirea Căpriana.