Bugetul statului a fost suplimentat cu 735 de mii de lei
Licitaţiile, de azi, la Bursa de Valori au durat mai puţin de un minut, în care statul a reuşit să câştige peste 70.000 de lei din vânzarea a unui pachet de acţiuni. Totodată, Guvernul a reuşit să vândă cu 665.000 de lei cota parte pe care o deţinea într-o Societate cu Răspundere Limitată. În total, la licitaţie au fost scoase 39 de pachete de acţiuni, cota parte deţinută de stat în două SRL-uri şi 11 imobile nefinalizate.
În două zile de licitaţii, Guvernul a reuşit să suplimenteze Bugetul de Stat cu aproape 20 de milioane de lei. Anul acesta, statul planifica să obţină 430 de milioane de lei din vânzarea unor pachete de acţiuni şi din concursurile investiţionale şi comerciale.
Până acum, însă, Executivul a reuţit să adune doar 90 de milioane de lei. Experţii cred că pentru a stimula vânzările, Guvernul ar trebui să ceară mai puţin pentru unele pachete de acţiuni.