PL cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă şi desfăşurarea unei şedinţe de urgentă a Legislativului DETALII
Liberalii cer crearea unei Comisii parlamentare de anchetă care să investigheze legalitatea concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău şi a tranzacţiilor cu acţiunile Băncii de Economii, în urma cărora statul a cedat 20 la sută din acţiunile instituţiei.
Deputaţii PL cer convocarea de urgenţă, săptămâna viitoare, a şedinţei Parlamentului în care să fie discutate aceste două cazuri. Liberalii spun că în ambele situaţii Guvernul a acţionat dubios şi chiar ilegal prin scoaterea din gestiunea statului a două instituţii strategice din punct de vedere economic.
"Este strigător la cer ca trei funcţionari care îi avem delegaţi în Consiliul de amdinistrare la BEM să vitregească statul de acest bun strategic. Întrevedem o componenţă de infracţiune ceea ce ţine de abuz de serviciu", a menţionat deputatul PL Valeriu Munteanu.
În cazul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău, liberalii spun că decizia Guvernului este neconstituţională, pentru că a fost adoptată pe 29 mai de un executiv demisionar. În cazul BEM, parlamentarii spun că se vor adresa Procuraturii Generale pentru ca cei vionovaţi să fie traşi la răspundere.
Publika.md menţionează că Aeroportul Internaţional Chişinău a fost concesionat, iar compania câştigătoare este "Avia Invest".
Amintim că statul nu mai este acţionar majoritar al Băncii de Economii. Guvernul a pierdut 20 la sută din acţiunile instituţiei, dar şi-a păstrat pachetul de blocaj, de 33,3 la sută, din hârtiile de valoare ale BEM.