VIDEO ŞOCANT! Foamea - un ucigaş care omoară copiii din Siria la fel ca gloanţele armelor
Prin haosul creat de arme şi tancuri în Siria, există un ucigaş care îşi face treaba în linişte. Este vorba despre foamete, care loveşte în primul rând în cei mai vulnerabili. Corespondentul CNN Aewa Damon a realizat un reportaj despre copiii din Siria care mor din cauza lipsei de mâncare şi medicamente.
În aceste imagini, postate pe internet de către activiştii sirieni, un băieţel de doar doi ani luptă pentru viaţă. Organismul lui Ibrahim nu poate digera mâncare solidă, aşa că singura speranţă este laptele. Doar că acesta nu este, la fel ca şi alte alimente sau medicamente.
Doctorul care îl tratează pe Ibrahim, contactat de CNN, spune că în oraşul lor nu a mai rămas nimic. Cei mai mulţi dintre locuitori au fugit din calea războiuli, dar din cei 15 mii care au rămas, o treime sunt copii.
"Pentru noi, informaţiile care vin din aceste regiuni demonstrează că oamenii de acolo au nevoie de ajutor. Oamenii mor pentru că nu au medicamente sau utilaje necesare, ei mor pentru că nu au alimente, iar asta stârneşte îngrijorări", susţine reprezentantul Crucii Roşii, Rima Kamal.
Solicitările Crucii Roşii şi altor organizaţii pentru acces în regiunile afectate de război au fost respinse. Nimeni nu poate trimite ajutor umanitar.
Iar rebelii, puşi să aleagă între arme şi alimente, spun că trebuie să aleagă prima variantă, ca să facă faţă armatei lui Assad.
Activiştii spun că oamenii mănâncă frunze din copaci ca să supravieţuiască, dar copiii au nevoie de alimente normale ca să reziste. Unii încă se mai descurcă şi cu fructele şi legumele crescute în propriile grădini, dar şi acestea sunt pe terminate.
CNN menţionează că autenticitatea acestor imagini nu poate fi verificată. Dar cifrele oficiale vorbesc de la sine. Peste doi ani de război au luat viaţa a peste 100 de mii de oameni şi au forţat alte două milioane să-şi părăsească ţara.