Congresul american începe dezbaterile privind operaţiunea militară în Siria
Congresul american începe astăzi dezbaterile care ar putea decide soarta regimului sirian. Legislatorii îşi propun să analizeze toate argumentele înainte de a decide pro sau contra unei operaţiuni militare, cerute de preşedintele Barack Obama.
Primii care vor începe deliberările vor fi senatorii americani. După ce vor vota rezoluţia, documentul va ajunge pe masa membrilor Camerei Reprezentanţilor. Dacă ambele camere ale Congresului vor adopta rezoluţii diferite, liderii acestora vor trebui să formeze o comisie care să negocieze până la compromis. Potrivit CNN, 25 dintre cei 100 de senatori susţin operaţiunea militară în Siria, în timp ce 19 sunt împotrivă, iar ceilalţi rămân indecişi.
Ca să ajungă să fie dezbătută în Camera Reprezentanţilor, rezoluţia trebuie să fie votată de cel puţin 60 de senatori. Iar pentru a trece de Camera Inferioară a Congresului american, documentul trebuie să acumuleze 218 voturi. Potrivit unei numărători făcute de Washington Post, 224 dintre cei 433 de membri ai Camerei Reprezentanţilor sunt ostili unei implicări americane directe în conflictul sirian.
Ţinând cont de acest raport de forţe, preşedintele Franţei, François Hollande, unul dintre aliaţii lui Obama, se aşteaptă ca votul în privinţa operaţiunii militare în Siria să aibă loc joi sau vineri.
Săptămâna trecută, Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului a aprobat o rezoluţie-cheie, care permite folosirea forţei în Siria timp de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu 30 de zile.