Designeri celebri din toată lumea participă la Săptămâna Modei de la New York
Designeri din toată lumea îşi prezintă cele mai noi colecţii la New York. Metropola americană este acum capitala modei, iar cei mai mari fashionişti sunt cu ochii pe ţinutele care vor fi atracţia primăverii 2014. Celebri creatori de modă se întrec în prezentări în cadrul Săptămânei Modei.
Ricahrd Chai a fost urmărit cu atenţie şi de renumite vedete. Designerul s-a inspirat din moda anilor 80, iar pentru piesele de seară a folosit paiete şi a crea ţinute avant-garde. Richard Chai este al cincilea an în industria modei şi este cunoscut mai mult pentru colaborarea cu DKNY, Marc Jacobs şi TSE.
Cu texturi care subliniază formele şi accesorii precum curele, bretele, corseturi şi fermoare, femeia Herve Leger este o adevarată războinică sexy.
"Da, este o femeie sexy şi agresivă care vrea să fie unică. Doar trebuie să poarte Herve Leger pentru a fi numărul unu", a spus designerul Max Azria.
Pentru sezonul următor însă designerii au mai adăugat şi linii care oferă o anumită lejeritate ţinutelor. Paleta de culori a rămas dominată de negru, gri şi alb.
Săptămâna Modei de la New York se va încheia pe 12 septembrie.