De ce ne vin cele mai bune idei când facem duş?
Toată lumea experimentează momente "aha!" în duş. Vă spălaţi şi la un moment dat o idee genială legată de o problemă ce vă frământa de mult îşi face apariţia. Dar, v-aţi întrebat vreodată de ce apar aceste idei în duş, adică atunci când ne aşteptăm mai puţin? Se pare că în duş avem mediul perfect în care să ne "eliberăm" ideile de geniu, notează descoperă.ro.
Cercetările indică faptul că sunt mai multe şanse de a avea o gândire creativă atunci când facem lucruri plictisitoare precum pescuitul sau duşul. Din moment ce aceste rutine nu necesită multă gândire, noi intrăm cumva în modul pilot automat şi astfel subconştientul este liber să lucreze asupra a altceva. În acest timp, mintea rătăceşte şi lasă creierul să joace în linişte un joc fără reţinere în care crează asocieri libere.
Ideile pe care le avem în duş sunt foarte diferite de cele pe care le avem atunci când lucrăm. Atunci când ne gândim intens la posibilităţile de rezolvare ale unei probleme, reţelele din creier care funcţionează în modul implicit sunt dezactivate, iar controlul prefrontal funcţionează la o capacitate mai mare. Desigur, această abordare nu este deloc rea pentru că ea măreşte capacitatea de concentrare. Pe de altă parte, ea poate „sabota” latura noastră creativă, tocmai pentru că atunci când suntem foarte concentraţi, creierul "cenzurează" ideile neconvenţionale.
Indiferent cât de ciudat ar suna, creierul nu este cel mai activ atunci când ne concentrăm asupra unui lucru, ci atunci când lăsăm mintea să rătăcească.
Shelley Carson de la Harvard a descoperit în una dintre cercetările ei că oamenii creativi împărtăşesc o trăsătură uimitoare: ei pot fi distraşi foarte uşor. Tocmai aceasta este frumuseţea acelor minute petrecute în duş. Ne lăsăm distraţi, ne deconcentrăm şi lăsăm frâu liber creativităţii.
Aşadar, unele dintre cele mai bune idei ne vin în duş pentru că atunci suntem distraşi, relaxaţi şi obosiţi.