Spaţiul aerian din Irlanda a fost deschis
(UPDATE 20.30) Irlanda şi-a deschis aeroporturile după ce toate zborurile au fost anulate luni seara, din cauza norului de cenuşă vulcanică. Autorităţile au evaluat situaţia şi au precizat că norul format în urma erupţiei vulcanului din Islanda, nu prezintă niciun pericol.
Se pare că ameninţarea norului vulcanic revine. Deocamdată... doar în Irlanda. Spaţiul aerian a fost închis complet în această ţară din cauza unui nou nor de cenuşă, format de erupţia unui vulcan din Islanda.
Niciun zbor către şi dinspre Irlanda nu va fi operat cel puţin până astăzi, la prânz, când autorităţile vor evalua din nou situaţia. Decizia de a închide spaţiul aerian a fost luată după ce Centrul pentru monitorizare a activităţii vulcanice a anunţat o concentraţie de particule de cenuşă în atmosferă peste limita garantată de producătorii motoarelor de avion. Deocamdată, Irlanda este singura ţară afectată de noul nor de cenuşă.