Radu Albot a adus primul punct pentru Moldova în partida din Cupa Davis cu Portugalia
(UPDATE 21.00) Maxim Dubarenco a pierdut cel de-al doilea meci la simplu cu Joao Sousa, scor 7-6, 6-7, 1-6, 3-6.
(16:40) Albot a adus primul punct pentru Moldova, reuşind să-l învingă pe tenismanul care este cu 81 de poziţii mai sus în clasamentul ATP. Întâlnirea a durat trei ore şi zece minute
Radu Albot a câştigat primul meci cu Portugalia în faţa unui adversar aflat cu 81 de poziţii mai sus în clasamentul ATP. Meciul a durat puţin peste trei ore, iar scorul final a fost de 6-3 2-6 6-4 6-4. Imediat după meci, Gastao Elias a criticat comportamentul publicului. Asta după ce, în timpul unui serviciu al portughezului, din tribune a fost aruncată o minge.
"Nu cred că a fost problema în toţi suporterii. A fost o singură persoană. Înţeleg că toată lumea de aici şi-a dorit victoria, dar puteţi obţine victoria şi prin fair-play. Sigur, nu am pierdut din cauza asta. Radu a fost mai bun ca mine şi a meritat această victorie", a declarat Gastao Elias.
"Am avut emoţii. A fost un meci foarte lung. Patru seturi. Mingile de meci care nu le-am realizat nu contează. Pentru că la final am putut câştiga meciul pe serviciul meu", a menţionat Albot.
Partida dintre Moldova şi Portugalia va continua sâmbătă cu meciul la dublu. Perechea Andrei Ciumac - Roman Borvanov se va duela cu Joao Sousa şi Gastao Elias. Duminică sunt programate ultimele două meciuri la simplu.